Loading...
 

Mentoratul Pe Scurt

 


Contribuția lui Frank Thorogood

Dicționarul Oxford definește mentorul drept un “consilier experimentat și de încredere”.

Aproape toți oamenii au o temere nativă legată de vorbitul în public. 
Ai nevoie de curaj să te alături unui club, și chiar și atunci când și-a făcut curajul, noul membru se lovește de o serie întreagă de proceduri și ritualuri utilizate pentru a susține o întâlnire și a parcurge un program educațional. 
Acest lucru poate deveni copleșitor pentru membrii noi, deși pentru cei mai experimentați totul a devenit firesc.
Drept urmare, rolul de bază al mentoratului în cadrul clubului este să ajute membrii experimentați să „țină de mână noii membrii”, explicându-le orice le este neclar, fiind disponibili pentru a oferi sfaturi atunci când sunt necesare, inclusiv în afara întâlnirilor de club. 

Cea mai mare problemă este compatibilitatea mentorilor cu mentorații. Acest lucru este cu atât mai pronunțat în cazul cluburilor noi. 

Iată câteva sugestii pentru a derula un program de mentorat în cadrul clubului care să aibă succes: 

  • Comitetul clubului ar trebui să pună la punct o listă cu posibili mentori. Aceștia ar trebui să fie membrii mai experimentați, sau chiar dacă sunt membrii noi în cadrul clubului, să aibă experiență în domenii precum vorbitul în public, predatul etc sau să fi demonstrat că au abilitatea avansată de a înțelege funcționarea și obiectivele clubului. 
  • Pentru a obține acordul potențialului mentor, VP-ul membrilor ar trebui să pregătească și să mențină curentă o listă cu mentorii și mentorații lor, atribuind maxim trei mentorați unui mentor. 
  • Lista ar trebui oferită fiecărui nou membru atunci când se alătură clubului, pentru a-și alege mentorul dintre cei care sunt disponibili pe listă, chiar dacă asta se întâmplă după ce participă la câteva întâlniri pentru a se cunoaște cât de cât. 
  • Mentorul și mentoratul ar trebui să facă schimb de numbere de telefoane și adrese de email și să se conecteze pe rețelele de socializare precum Facetime, Whatsapp, Skype etc. 

Se pot întâlni într-un context social pentru ca mentorul să explice în termeni simpli programul educațional și procedurile clubului, precum și îndatoririle și să răspundă la întrebări. 
Ulterior, mentorul rămâne disponibil pentru a-i fi alături mentoratului în momente dificile precum când susține primul discurs, corectarea limbajului etc. 

Însă noul membru nu ar trebui să devină complet dependent de mentor, ci trebuie să depună eforturi pentru a înțelege programul educațional și diferitele roluri pentru membrii folosind materialele disponibile.


Contributors to this page: livia-elena.olteanu and agora .
Page last modified on Monday July 26, 2021 15:44:33 CEST by livia-elena.olteanu.